Miercuri, saudiţii de la Al Qadisiyah au anunţat finalizarea negocierilor cu atacantul echipei naţionale, care va primi un salariu anual de 1,2 milioane de euro. De miercuri până joi, situaţia lui Denis a părut să se complice din nou, iar Kayserispor, formaţie din Turcia, a fost prezentată drept noua destinaţie a vârfului de 29 de ani.
Când se părea că Alibec va merge în Turcia, de unde putea prinde mai uşor echipa naţională, saudiţii de la Al-Qadisiyah au anunţat oficial transferul, pe contul de twitter: "Conducerea clubului a finalizat transferul atacantului român Denis Alibec", e mesajul apărut pe contul de twitter al nou-promovatei din Arabia Saudită, alături de o poză a lui Alibec.
Citește și
Acum, se pare că saudiţii sunt pregătiţi să acţioneze în judecată cazul şi să ceară pedeapsa celor de la Astra. Până în acest moment, ei au trimis o notificare către Astra.
”În ceea e priveşte veştile că atacantul român Denis Alibec a ajuns cu un alt club, ţinem să precizăm că poziţia noastră este că avem semnat un contract legal. Conducerea clubului nostru s-a adresat deja clubului din România pentru a discuta despre jucător şi pentru a clarifica toate detaliile", anunţă conducerea clubului saudit, conform Akhabaar 24.