Alexi Pitu, în vârstă de 22 ani, are şanse să revină în România, după un an şi jumătate în care a îmbrăcat tricoul grupării Bordeaux, în Ligue 2.
În ianuarie 2023, Girondins de Bordeaux l-a transferat pe Alexi Pitu de la Farul în schimbul sumei de 2.000.000 de euro.
Citește și
Internaţionalul român nu a impresionat în Franţa, iar în prima jumătate de sezon la Bordeaux, Pitu a bifat 16 meciuri şi nu a reuşit să înscrie vreun gol pentru echipa sa.
În acest sezon, bordelezii au terminat pe locul 12 în Ligue 2 şi au fost pe punctul de a retrograda.
Alexi Pitu a marcat doar un gol la Bordeaux în acest sezon în 25 de meciuri jucate şi riscă să se despartă de francezi în această vară, deşi contractul său expiră abia în anul 2027.
Ciprian Marica,unul dintre acţionarii de la Farul, a declarat că repatrierea lui Alexi Pitu reprezintă un obiectiv al constănţenilor.
În 86 de meciuri la Farul, Pitu a marcat cinci goluri şi a livrat 11 pase decisive în sezonul 2022-2023.
”Noi ni l-am dorit pe Alexi Pitu, dacă vom găsi o oprtunitate în această vară, îl vom aduce la Farul. Dorinţa noastră este ca ei, jucătorii care pleacă de la noi, să reuşească afară, să se lupte, să se impună acolo. Însă dacă se va putea, ni l-am dori pe Pitu”, a spus Ciprian Marica pentru Sportpesurse.ro
Alexi Pitu (este cotat de Transfermarkt la 800.000 de euro.