Alexandru Bourceanu, fostul căpitan al FCSB-ului, nu crede că bucureştenii au mari şanse la titlu nici în acest sezon de Casa Liga 1, considerând că favorită clară este CFR Cluj, pe care o vede echipa mai bună. Fostul mijlocaş nu s-a ascuns şi a recunoscut că fostul său club ratează obiectiv după obiectiv din cauza managementului.
Bourceanu a analizat meciurile CFR-ului şi a observat prestaţii solide, atât în duelurile cu formaţiile mai slab cotate, cât şi în duelurile cu formaţiile din fruntea clasamentului.
Citește și
”CFR a fost o echipă mai bună ca FCSB, asta e clar. E treaba clubului, managmentului, de ce n-au câştigat titlul 5 ani. CFR-ul are un avans destul de mare, dar în momentul în care vine play-off-ul vor veni undeva la cinci-şase puncte. Mai sunt meciuri de jucat din sezonul regulat aşa că se mai pot întâmpla chestii.
E mai bună decât toate echipele, a fost mai bună în acest tur de campionat decât toate echipele din Liga 1. Dacă ne raportăm la rezultate, clar merită. Rezultatele sunt cele care contează dacă ne raportăm la titlu”, a declarat Alexandru Bourceanu pentru Antena Sport.
CFR şi FCSB, în duel şi pe piaţa transferurilor
CFR şi FCSB se duelează de la distanţă pentru semnătura lui Malcom Edjouma, informează Gazeta Sporturilor. Cei de la Botoşani sunt nevoiţi să vândă în această iarnă pentru a consolida bugetul şi astfel fotbalistul francez ar putea ajunge la una din cele două forţe ale fotbalului românesc, însă există interes şi din Polonia.
Jucătorul grupării moldave a fost ales de Mihai Stoica cel mai bun mijlocaş defensiv din acest în Casa Liga 1, semn clar că este la curent cu evoluţiile acestuia.