Clubul Real Madrid a anunţat, miercuri, că germanul Toni Kroos, legitimat la gruparea spaniolă din 2014, şi-a prelungit contractul.
Noul acord este valabil până la 30 iunie 2024.
Citește și
Toni Kroos a jucat în 417 meciuri pentru Real Madrid şi în cele nouă sezoane de până acum a câştigat 20 de trofee: de patru ori Liga Campionilor, de cinci ori Cupa Mondială a Cluburilor, de patru ori Supercupa Europei, de trei ori LaLiga, o dată Cupa Spaniei şi de trei ori Supercupa Spaniei.
Toni Kross a explicat de ce a izbucnit, după câştigarea finalei UEFA Champions League
Toni Kroos s-a enervat în timpul unui interviu acordat unui post german după finala Ligii Campionilor, câştigată, sâmbătă seară, de Real Madrid, scor 1-0, în faţa celor de la Liverpool.
Kroos a fost întrebat dacă meciul a decurs conform aşteptărilor şi dacă a fost surprins de faptul că Real a trebuit să suporte atât de multă presiune împotriva lui Liverpool.
"Ai avut 90 de minute şi vii cu două întrebări de rahat. Două întrebări negative, îţi dai seama imediat că eşti german", a răspuns jucătorul de 32 de ani, înainte de a pleca din faţa microfonului.
La câteva zile după finală, Kroos a făcut referire la incident în cadrul podcastului în care discută săptămânal cu fratele său, Felix, despre diverse subiecte.
"Poţi întreba ”cum ţi s-a părut meciul?” şi nu aş fi spus că i-am pus la zid din primul minut până în ultimul minut. Sunt primul care spune că a fost un meci echilibrat şi că Liverpool a avut probabil câteva ocazii în plus.
Dar am câştigat meciul, aşa cum am făcut-o de multe ori în ultimele luni. În schimb, a vrut să mă audă spunând că am câştigat pe nedrept. Nu-mi pasă de asta finala nu trebuie să o joci, ci să o câştigi.
În acel moment eram pur şi simplu supărat. Eram supărat pe el. Bineînţeles, a trebuit să trecem prin două sau trei perioade de presiune, i-am spus asta când a pus întrebarea. Dar este normal. La ce v-aţi fi aşteptat, să o dominăm pe Liverpool timp de 90 de minute? Ei sunt o echipă de clasă mondială. Trebuia să-i învingem şi asta am făcut", a declarat Kroos, potrivit marca.com.