Aventura lui Adrian Mutu ca antrenor al celor de la FC U Craiova 1948 s-ar putea termina mult mai repede decât se aştepta fostul mare decar al naţionalei României: dacă nu bate FCSB, sâmbătă, "Briliantul" ar putea fi demis. Iar Adrian Mititelu a pregătit deja un înlocuitor în persoana lui Mircea Rednic, tehnician dorit insistent şi de Dinamo.
Cele patru meciuri consecutive fără victorie l-au pus în pericol pe Mutu, iar un insucces sâmbătă seară în meciul cu FCSB ar urma să-i fie fatal tânărului antrenor. Adrian Mititelu şi fiul său sunt nemulţumiţi de jocul echipei, lucru făcut public chiar de junior, iar gsp.ro anunţă că familia care patronează clubul din Bănie îl are ca primă opţiune pe Mircea Rednic. Liber de contract după despărţirea de Farul, "Puriul" ar putea fi pus, astfel, în situaţia de a alege între FC U Craiova şi Dinamo, unde a fost deja chemat la negocieri de Nicolae Badea.
Citește și
Edward Iordănescu crede în Adi Mutu
După 6-0 cu Dinamo, Iordănescu l-a lăsat fără job pe Dario Bonetti, iar o victorie în meciul de la Craiova i-ar putea aduce aceeaşi soartă şi lui Mutu, un antrenor pe care fiul lui Anghel Iordănescu îl apreciază:
"Eu nu lucrez să schimb antrenori. Nu mă compar cu nimeni, nu fac comparaţii, n-am făcut-o niciodată. Nu mă consider cu nimic mai inferior, cu nimic superior, poate mă consider doar diferit. Pe mine mă interesează punctele, nu ce se întâmplă pe băncile adversarilor. Îmi pare rău pentru Dario. Nu cred că e în pericol Adi Mutu! Adi este un antrenor foarte preocupat, ştiu ce vorbesc, îi văd un viitor strălucit", a declarat Iordănescu, în momentul în care a fost întrebat despre omologul său de pe banca tehnică a trupei din Bănie.