Adrian Mititelu, foarte aproape să iasă din arest! Patronul celor de la FCU Craiova a fost condamnat la trei ani cu executare, în noiembrie 2020, dar ar putea ieşi din arest în această săptămână.
Curtea de Apel Craiova a hotărât ca acesta să rămână în spatele gratiilor, în urmă cu cinci zile, dar Mititelu a cerut o revizuire, care i-a fost acceptată în parte. S-a decis încetarea pedepsei, dar procurorii au termen 48 de ore pentru a înainta contestaţie.
Citește și
”În baza art. 459 alin 4 Cpp raportat la art. 453 lit f Cpp: Admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Mititelu Adrian Marin privind sentinţa penală nr. 82/13.02.2019 a Tribunalului Dolj , definitivă prin Decizia penală nr. 1364/05.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 5997/63/2016. În baza art. 460 alin 1 Cpp , dispune suspendarea executării sentinţei penale nr. 82/13.02.2019 a Tribunalului Dolj , definitivă prin Decizia penală nr. 1364/05.11.2020 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 5997/63/2016, fiind emis MEPI nr. 97/2019 din 05.11.2020. Definitivă cu privire la admiterea în principiu.
Cu contestaţie în 48 ore de la comunicare pentru cei lipsă şi de la pronunţare pentru cei prezenţi, privind suspendarea executării sentinţei. Stabileşte termen pe fond la 26.09.2022, ora 11.30, pentru când se citează părţile. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 20.06.2022, ora 15.15″, este decizia luată de instanţa de judecată.