UTA Arad a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, scor 4-3, de formaţia Unirea Slobozia, într-un meci contând pentru etapa a 19-a a Superligii.
Citește și
Pentru UTA au marcat Costache (45+1) şi Omondi (46, 86), iar pentru Unirea Slobozia au înscris Pospelov (26), Ibrian (58), Şerbănică (63) şi Vlăsceanu (77).
La finalul meciului, Adrian Mihalcea a oferit mai multe declaraţii. Antrenorul a avut un discurs-manifest şi a scos în evidenţă condiţiile dificile de la clubul pe care îl antrenează.
”Avem prea multe puncte. Nu avem nici lot, nici condiţii!”
"E o victorie meritată, am avut şi momente când am suferit. Credeam că vom avea aceeaşi problemă ca în ultimele meciuri, luăm repede gol după pauză şi cădem, dar azi am reacţionat imediat. Am impresia că, la cum suntem noi, avem prea multe puncte. Nu avem nici lot, nici condiţii, ne mai ies unele meciuri, dar aşa... Nu... Aş vrea să fiu rezervat, mai avem două meciuri şi nu cred că o ducem aşa până la capăt.
Le-am luat-o înainte celor care sunt în club şi care ne dau bani. Vreau să nu mai fim fricoşi, avem teama de a pasa, de a construi. Când suntem conduşi atunci jucăm. Nu accept să pierd în minutul 90+5 dintr-o greşeală colectivă mai ales în situaţia noastră, că toate echipele ne pot da gol şi trebuie să acceptăm asta. Ăsta e nivelul Ligii 1. Dacă suntem cu capul pe sus... Am jucat cu opt jucători cu care am promovat.
Suntem naivi, reacţionăm târziu, avem un comportament haotic de jucători de o echipă nou-promovată", a spus Adrian Mihalcea.