Academica Clinceni şi Astra Giurgiu au terminat la egalitate, scor 1-1, într-un meci foarte importat în economia play-off-ului. Pe un teren greu, cu bucăţi de gazon lipsă pe porţiuni importante, gazdele au controlat prima repriză, când au marcat prin Adi Popa, dar astralii au replicat în actul secund, prin bosniacul Krpic, aflat la primul gol în Casa Liga 1.
La flash-interviuri, Adi Popa a explicat cum a reuşit să marcheze cel mai frumos gol din ultima perioadă din Casa Liga 1. Fostul jucător al celor de la FCSB a punctat cu un şut de senzaţie din afara careului, care l-a lăsat mască pe Lazăr.
Citește și
”Mi-a venit foarte bine mingea, am simţit că o să respingă acolo, am lovit-o bine şi a ieşit gol. Bucuria ar fi fost mai mult dacă golul aducea mai multe puncte. Mai avem cinci finale şi sperăm să nu mai pierdem niciun meci până la final. Dacă mai câştigam două puncte, urcam până pe locul 4.
Nu trebuie să-l mâniem pe Dumnezeu! Nu am făcut nici cel mai reuşit meci, dar nici cel mai rău. Pe final de meci, când mingea a trecut la o palmă de bară, puteam să câştigăm”, a mărturisit Popa.