Naţionala de handbal feminin a României întâlneşte echipa Muntenegrului, astăzi, de la ora 17.00, la turneul preolimpic de la Podgorica, meci decisiv pentru calificarea tricolorelor la JO.
Pentru a se califica, jucătoarele pregătite de Adrian Vasile au nevoie de o victorie la cel puţin cinci goluri diferenţă.
Sâmbătă, România a pierdut confruntarea cu campioana europeană Norvegia, scor 24-29. Dacă ar fi învins, ar fi obţinut de atunci calificarea.
Citește și
Jucătoarea nordicelor, Stine Skogrand (28 de ani) acuză că România şi Muntenegru ar putea face un joc prin care să se califice ambele, iar naţionala Norvegiei să fie eliminată din cursa pentru Jocurile Olimpice.
„Fetele din Muntenegru au stat în tribune şi au încurajat România”, a afirmat Skogrand potrivit publicaţiei Dagbladet.
Pentru ca cele două naţionale să meargă la braţ mai departe, trebuie ca România să câştige, iar Muntenegru să marcheze minim 25 de goluri.