Militanţii ecologişti din cadrul mişcării Letzte Generation şi-au anunţat intenţia de a perturba maratonul de la Berlin, duminică, pentru a denunţa "catastrofa climatică", relatează AFP.
"Vom opri Maratonul de la Berlin. Nu putem fugi de catastrofa climatică", a anunţat vineri mişcarea într-un comunicat, fără a da alte detalii.
Citește și
La 12 septembrie, Letzte Generation a încercat deja, într-o acţiune comună cu mişcarea franceză Dernière Rénovation, să perturbe meciul de fotbal dintre Germania şi Franţa (2-1) de la Dortmund. Acţiunea a eşuat, cei patru activişti fiind "prinşi" în prealabil, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Dernière Rénovation.
Duminică, activiştii au reuşit să vopsească cu spray Poarta Brandenburg, cel mai faimos simbol al Berlinului, pentru a cere o renunţare mai rapidă la combustibilii fosili şi pentru a se face mai mult pentru combaterea încălzirii globale. Curăţarea porţii, construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nu a fost încă finalizată, deoarece trebuie aplicat un produs special pentru îndepărtarea particulelor de culoare de pe blocurile de gresie care alcătuiesc clădirea.
Acest simbol al Germaniei reunificate este cel pe care kenyanul Eliud Kipchoge, în vârstă de 38 de ani, care a bătut deja recordul mondial de două ori, în 2018 şi 2022, speră să îl treacă primul duminică.