O echipă din Casa Liga 1 îşi va schimba numele. Este vorba de Academica Clinceni, care are parte de un sezon foarte bun, în care a reuşit, în premieră, să se califice în play-off. Conform lui Adrian Budeanu, primarul comunei Clinceni, noua denumire a echipei va fi Academica Ilfov.
Totul e în linie dreaptă, pentru această schimbare, pentru că s-a primit acceptul de la majoritatea primarilor din Ilfov, astfel că totul e acum o simplă formalitate. ”Am luat acceptul majorităţii primarilor din judeţ şi am schimbat denumirea echipei în Academica Ilfov, pentru sezonul viitor. Ei m-au rugat să vorbesc cu preşedintele CJ Ilfov. Judeţul llfov reprezintă o forţă, are 230.000 de locuitori. Am putea să nu folosim deloc bani publici, decât să avem acces la marii contribuabili. Sponsorizări, publicitate.
Citește și
În zona de la Belvedere, între Bragadiru şi Clinceni, există un teren generos. Am un proiect la CNI de ani de zile de renovare a stadionului din Clinceni, dar mai bine pleci cu un stadion nou pentru Ilfov, pentru viitor”, a precizat Adrian Budeanu, pentru GSP.
Ilie Poenaru scrie istorie cu Academica Clinceni în Casa Liga 1. A calificat echipa în play-off-ul campionatului, după ce a învins Dinamo cu 3-1, în ultima rundă a sezonului regulat. Antrenorul a vorbit despre performanţa pe care a realizat-o la Clinceni şi este mândru de ce a făcut alături de jucătorii săi.
Poenaru şi-a lăudat fotbaliştii, pentru că au muncit şi au dus în cele mai bune şase echipe ale României, o echipă de fotbal care provine dintr-o comunitatea cu numai 6.000 de locuitori.
”Este ceva incredibil de frumos, e minunat. O echipă precum Clinceniul, dintr-o comună, dintr-un sat de 6.000 de locuitori, să facă parte din play-off e ceva minunat. Mă bucur că putem face parte din istorie. Jucătorii vor primi două zile libere, merită, iar de luni ne vom pregăti şi organiza pentru ceea ce urmează. Acum, nemaiavând presiune, vom juca alt fotbal, vom arăta altfel, vom juca fiecare meci la victorie.
Putem juca la Călăraşi, sunt discuţii şi cu alte stadioane, dar e treaba conducerii. Atât timp cât sunt eu aici, n-are voie nimeni să se relaxeze, vrem să ne batem cu granzii, vrem să ne batem de la egal la egal.
Au fost voci, în decursul anilor, care au spus că suntem echipa FCSB-ului. Să se termine cu aceste vorbe. Noi jucăm pentru noi, să facem performanţă. Asta se va demonstra”, a spus Poenaru.