FC Botoşani a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii I.
Au marcat: Ongenda 15’, Fili 49’ / Parache 54’ (autogol).
Citește și
Imediat după meci, patronul moldovenilor, Valeriu Iftime a dezvăluit că antrenorul Marius Croitoru va rămâne alături de echipă şi din sezonul viitor.
„Marius rămâne, el a zis că nu a avut teren şi asta este şi n-a avut teren nu că suntem noi slabi, ci pentru că a fost iarnă lungă, terenul s-a tasat, am jucat în decembrie. Marius rămâne la noi, încă mi-a şi spus că a făcut 5 ani, dar mai are 3 ani şi sunt multe lucruri pe care nu le pot comenta.
Nu pot vorbi despre plecarea lui din diverse motive, are nevoie de Botoşani, are nevoie să facă performanţă, se simte bine aici. În acte mai are contract încă 2 ani, dar contractul lui a fost foarte simplu, eu am pus suma, eu am pus perioada şi el a semnat. Dacă ar vrea să plece, mă înţeleg oricând cu el. Dar vreau pe termen lung, chiar îmi place unu d-asta curajos.
Când era situaţia grea, colegii mei ziceau să-l dau afară, niciodată nicio secundă nu m-am gândit că Marius ar putea pleca de la noi şi sunt convins că putem face asta multă vreme pentru că trebuie aşezate lucrurile .
El are ceva curajos, nu a pierdut niciodată vestiarul, echipa, un antrenor pleacă când pierde vestiarul, acum nu. E adevărat că nu e un vestiar cald, nu e o frăţie între el şi jucători la cum strigă la ei”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Sport.ro