Petrolul Ploieşti s-a impus pe teren propriu, scor 2-1, în faţa formaţiei Sepsi OSK, în etapa a 3-a din play-out-ul Superligii.
Citește și
Sergiu Hanca l-a faultat dur pe Cosmin Matei şi a fost eliminat, iar elevii lui Topal au fost nevoiţi să cedeze iniţiativa în repriza a doua, dar au rezistat.
Hanca a fost asumat la interviu şi a recunoscut că decizia centralului a fost una corectă. Experimentatul jucător a lăudat atitudinea colegilor săi, care s-au descurcat în inferioritate numerică.
”(n.r. despre eliminare) Eu cred că este corect. Nu are rost să vin să caut scuze. Am alunecat, nu a fost cu intenţie. Ştiam, nu am protestat. I-am zis doar că am alunecat. Mi-a zis că ştie, dar că nu are ce face.
Mă bucur că băieţii mi-au făcut cadou această victorie, că avem un vestiar unit. E cel mai dificil să stai în tribune. Altfel se trăiesc emoţiile pe teren, în tribună îţi sare inima la orice şut.
Sunt nişte băieţi de caracter, trebuie să le dau o masă pentru sacrificiul făcut în această seară. Lucrurile arată bine când ai rezultate, când nu ai rezultate întri într-o stare de frică, ai gânduri negre, rezultatele aduc o stare de bine în vestiar”, a declarat Hanca, la flash-interviu.