Ultima oră

VIDEO | Roland Niczuly a răbufnit după eşecul în faţa ultimei clasate. "Îmi cer scuze faţă de patronul nostru”

Sepsi OSK Publicat de Daian Cutu ieri, 22:44
mail-share icon Email

Gloria Buzău a învins surprinzător în deplasare, scor 2-1, formaţia Sepsi OSK, în prima etapă din play-out-ul Superligii.

 

 

Citește și

 

Roland Niczuly a ţinut să îşi ceară scuze patronului Laszlo Dioszegi pentru rezultatul de marţi, apoi a acuzat fault la golul al doilea înscris de buzoieni.

"Îmi cer scuze faţă de patronul nostru, domnul Dioszegi, a venit în vestiar şi a vorbit cu noi. Aveam o şansă să urcăm pe primul loc. Practic, de două ori au ajuns în careul nostru, de două ori au fost atacanţii lor singuri cu mine, ceea ce este inadmisibil la acest nivel.

Luckassen aproape mi-a rupt piciorul. Am văzut reluările, în primul rând cred că eu ating mingea, era să-mi rupă picioarele.

Contacte de genul ăsta sunt nişte contacte normale, nu vreau să găsesc scuze, nu din cauza asta am pierdut cele trei puncte, am arătat foarte rău. Nu pot să-mi dau seama, ceea ce s-a întâmplat în această seară este inexplicabil”,
a spus portarul lui Sepsi, la flash-interviu.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sepsi OSK

Ultimele articole Toate articolele

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: