UTA Arad a remizat pe teren propriu, 1-1, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii.
Citește și
UTA a jucat chiar în ziua în care a împlinit 80 de ani de existenţă.
Clubul a fost înfiinţat la 18 aprilie 1945. Vineri, în minutul 19:45, jocul a fost întrerupt puţin şi publicul a aplaudat.
Mircea Rednic consideră rezultat echitabil, însă e dezamăgit de faptul că nu a putut oferi o victoire fanilor, care au creat o atmosferă fabuloasă în tribune.
"A fost un meci bun, e un rezultat echitabil faţă de cum s-a jucat. Nu ştiu dacă Dorinel a fost la prima repriză, că a zis că au dominat. Am avut şi noi 3 ocazii mari. Costache era golgheter la câte ocazii au avut. În partea a doua au venit peste noi, au avut ocazii.
Nu ne-am ridicat la înălţimea suporterilor. E vorba şi de concentrare şi de calitate. Cei care au intrat nu au adus niciun plus, au fost sub cei pe care i-au înlocuit. S-a alergat foarte mult, nu am ţinut de minge”, a spus Rednic.