Arsenal şi Inter se califică în semifinalele Champions League! „Tunarii” s-au impus cu 5-1 la general în faţa Realului, după ce au câştigat cu 2-1 manşa retur, în timp ce milanezii au remizat scor 2-2, pe teren propriu, dar au trecut de Bayern cu 4-3 la general.
Citește și

Elevii lui Carlo Ancelotti aveau de recuperat trei goluri după înfrângerea de la Londra, dar lucrurile au început prost pentru spanioli. Golul lui Mbappe, din minutul 3, a fost anulat pentru ofsaid, iar în minutul 9 Merino a fost faultat în careu şi arbitrul Francois Letexier a dictat penalti pentru oaspeţi. A executat Bukayo Saka, cu o scăriţă, în minutul 11, dar Courtois a apărat, şinându-I pe madrileni în meci.
În minutul 28 arbitrul a dictat un penalti şi pentru gazde, la un fault asupra lui Mbappe, dar după consultarea VAR lovitura de pedeapsă a fost anulată. Arsenal a avut ultima ocazie a reprizei, în minutul 45+5, la un şut al lui Martinelli şi la pauză a fost scor alb.
În partea a doua, Bukayo Saka l-a învins pe Courtois în minutul 65, deschizând scorul, însă Real a egalat după numai două minute, în urma unei greşeli a lui Saliba, de care a profitat Vinicius Jr.
S-a terminat însă 2-1 pentru englezi, după golul lui Martinelli, din minutul 90+3 şi Arsenal se califică în semifinale cu 5-1 scor general, urmând să joace împotriva echipei franceze PSG.
Real Madrid - Arsenal 1-2 (Vinicius Jr. 67' / Saka B. 65', Martinelli G. 90+3')
Echipele de start:
- Real Madrid: Courtois - Vazquez, Asencio, Rudiger, Alaba - Valverde, Tchouameni, Bellingham - Rodrygo, Mbappe, Vinicius Junior
- Rezerve: Fran Gonzalez, Mestre - Ceballos, Diaz, Endrick, Garcia, Guler, Modric, Vallejo
- Arsenal: Raya - Timber, Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly - Odegaard, Thomas Partey, Rice - Saka, Merino, Martinelli
- Rezerve: Neto, Setford - Butler-Oyedeji, Gower, Henry-Francis, Nwaneri, Rosiak, Sterling, Tierney, Trossard, White, Zinchenko
Min. 90+6: Final de meci!
Min. 90+3: GOOOL marcat de Arsenal! Merino i-a trimis perfect lui Martinelli, iar brazilianul a înscris în urma unei curse superbe.

Min. 67: GOOOL marcat de Real Madrid! Saliba a greşit incredibil, iar Vinicius a înscris cu poarta goală.

Min. 65: GOOOL marcat de Arsenal! Merino i-a deviat lui Saka cu capul, iar englezul l-a lobat pe Courtois şi a deschis scorul.

Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45+7: Final de primă repriză!
Min. 45+5: Ocazie pentru Arsenal! Rice i-a pasat în stânga lui Martinelli, iar şutul brazilianului a fost respins fără mari emoţii de Courtois.

Min. 43: Ocazie mare pentru Real Madrid! Rodrygo a trimis pe poartă, extrem de periculos, din corner, dar mingea a fost respinsă de apărarea „tunarilor”.

Min. 28: Penalty anulat lui Real Madrid! Arbitrul a dictat iniţial lovitură de la 11 metri pentru madrileni, după duelul din careu Mbappe - Rice, dar este chemat la VAR să revadă faza şi decide că nu a fost fault.

Min. 13: Penalty ratat de Arsenal! Centralul partidei a acordat lovitură de la 11 metri, după ce a văzut la VAR duelul dintre Asensio şi Merino, dar Courtois a apărat penalty-ul lui Saka.

Min. 8: Ocazie mare pentru Arsenal! Saka a trecut uşor de Alaba şi a trimis în forţă la colţul lung, dar şutul englezului a fost respins în lateral de Courtois.

Min. 1: A început partida!
_______________________________________________________________________________________________________________________________
Bavarezii au venit la Milano să învingă şi să recupereze diferenţa de un gol din meciul de la Munchen, unde Inter s-a impus cu 2-1, şi Thomas Muller l-a pus la încercare pe Sommer încă din minutul 6, apoi Olise a fost contrat în momentul şutului, cinci minute mai târziu. Golurile au venit însă în repriza secundă.
Harry Kane a deschis scorul cu un şut din careu, în minutul 52. După şase minute Lautaro Martinez a egalat, iar în minutul 61 fostul jucător al germanilor, Pavard, a adus trupa italiană în avantaj.
Eric Dier a restabilit egalitatea în minutul 76, însă acesta a rămas şi scorul final, chiar dacă Thomas Muller şi Coman au ratat în minutele de prelungire, iar italienii s-au calificat în penultimul act al Ligii Campionilor, cu 4-3 scor general.
În semifinale, Inter Milano va înfrunta pe FC Barcelona.
Inter - Bayern 2-2 (Martinez L. 58', Pavard B. 61' / Kane H. 52', Dier E. 76')
Echipele de start:
- Inter: Sommer - Pavard, Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - Martinez, Thuram
- Rezerve: Di Gennaro, Martinez, De Vrij, Arnautovic, Frattesi, Asllani, Augusto, Bisseck, Berenbruch, Cocchi, Zalewski, Taremi
- Bayern: Urbig - Stanisic, Kom, Dier, Laimer - Goretzka, Kimmich - Sane, Muller, Olise – Kane
- Rezerve: Da Peretz, Klanac, Coman, Joao Palhinha, Guerreiro, Boey, Vidovic, Kusi-Asare, Pavlovic, Karl
Min. 90+7: Fluier final al partidei!
Min. 76: GOOOL marcat de Bayern! Gnabry a centrat perfect în careu, iar Dier a egalat cu o lovitură superbă de cap.

Min. 61: GOOOL marcat de Inter! Pavard a făcut 2-1 cu o lovitură de cap perfectă.

Min. 58: GOOOL marcat de Inter! Lautaro Martinez egalează după un carambol în careu, în urma unui corner.


Min. 52: GOOOL marcat de Bayern! Goretzka i-a pasat lui Kane, iar englezul şi-a depăşit adversarul şi a înscris cu un şut perfect la colţul lung.

Min. 46: A început repriza a doua!
Min. 45+3: Final de primă repriză!
Min. 29: Ocazie imensă pentru Inter! Dimarco a bătut excelent o lovitură liberă, dar i-a lipsit foarte puţin lui Thuram pentru a deschide scorul.

Min. 6: Ocazie pentru Bayern! Thomas Muller s-a întors excelent cu faţa la poartă, dar şutul său este parat şi reţinut de Sommer.

Min. 1: A început partida!
_______________________________________________________________________________________________________________________________
Arsenal a învins Real Madrid, marţea trecută, pe teren propriu, scor 3-0 (0-0), în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.
Golurile englezilor au fost marcate de Rice (58, 70) şi Merino (75).
În urma acestui rezultat, Arsenal este aproape sigură de calificare, dar lucrurile se pot schimba pe Bernabeu, mai ales dacă spaniolii vor marca rapid în retur.
Inter Milano s-a impus în deplasare, scor 2-1, cu Bayern Munchen.
Pentru Inter au marcat Lautaro Martinez (38) şi Frattesi (88), iar pentru Bayern a punctat Muller (85).
Locul pentru semifinale se va juca în continuare, având în vedere că avantajul lor pe tabelă este doar de un gol, iar Bayern are, cel puţin pe hârtie, capacitatea de a marca goluri.
Cum arată programul complet al zilei
- VIDEO | Real Madrid - Arsenal, ora 22:00, LIVE pe Prima Sport 1
- VIDEO |Inter - Bayern, ora 22:00, LIVE pe Prima Sport 2