Universitatea Craiova a anunţat oficial revenirea lui Mirel Rădoi pe banca echipei, după despărţirea de Costel Gâlcă.
Citește și

- PrimaPlay te trimite la o finală UEFA! Abonează-te pe 6 sau 12 luni şi eşti automat înscris în tragerea la sorţi! Alege abonamentul pe 12 luni şi primeşti 3 luni BONUS! Mai multe detalii găsiţi pe acest link.
Mirel Rădoi este noul antrenor al echipei Universitatea Craiova, a anunţat, marţi, clubul oltean, prin intermediul reţelelor de socializare.
„OFICIAL | BINE AI REVENIT LA ŞTIINŢA, MIREL RĂDOI!
Mirel Rădoi a sosit astăzi în Cetatea Băniei şi este back in business!
Oltean la origine, el a semnat cu echipa fanion a Olteniei un contract valabil pe o perioadă de un an şi jumătate şi va conduce antrenamentul din această după-amiază.
Mult succes, Mirel!”, a anunţat Universitatea Craiova, pe pagina oficială de Facebook.
În vârstă de 43 de ani, Mirel Rădoi a mai antrenat Universitatea Craiova în perioada august - decembrie 2022.