FC Voluntari a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa CSM Reşiţa, în etapa a doua a play-off-ului ligii secunde.
Citește și

Pentru FC Voluntari a înscris Andrei, în minutul 78, în timp ce CSM Reşiţa a egalat în minutul 90+6, printr-un penalty transformat de Dudea.
Mihai Iosif, antrenorul ilfovenilor, a răbufnit cu privire la lovitura de pedeapsă acordată în prelungiri.
”Mă întreb pentru ce muncim. Stau de două zile fără familie, atât eu, cât şi jucătorii. Domnul Neţoiu împreună cu Primăria ne oferă cele mai bune condiţii, teren, echipamente şi tot ce se poate din punct de vedere financiar. Credeţi că putem face ceva în ritmul acesta?
E incredibil ceea ce s-a întâmplat! Au fost chemaţi arbitri după 8 luni de suspendare. Nu este primul meci când se întâmplă aşa. Am fost la Csikszereda şi nu am reuşit să trecem de mijlocul terenului. Eu mi-am dorit întotdeauna să fiu echilibrat.
Eu intru acum în vestiar. Ce pot să le spun jucătorilor? Ce le spun? Cine, cum?! E duminică. De vineri suntem plecaţi de acasă. Meciul a fost echilibrat. În prima repriză, ei au controlat. A doua noi. Nu este o problemă să iei gol în fotbal, dar nu în asemenea condiţii. E greu de înţeles”, a răbufnit antrenorul ilfovenilor.