Ultima oră

David Popovici a fost desemnat sportivul român al anului 2024

Sporturi Publicat de Tudor Moisa ieri, 19:22
mail-share icon Email

Marţi are loc Gala Sportului Românesc.

 

 

Citește și

//i0.1616.ro/media/581/3142/38128/21970705/1/profimedia-0894957753.jpg

Campionul olimpic la nataţie David Popovici a fost desemnat, marţi, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenţia Naţională pentru Sport. Sportiva anului a fost desemnată canotoarea Simona Radiş.

"Mulţumesc mult. A trecut ceva vreme de la ultimul concurs, de când nu am mai vorbit. Mulţumesc pentru premiu. Profit de ocazie, pentru că sunt în sală cei mai influenţi oameni ai sportului românesc, şi aş vrea să vă sfătuiesc să urmăriţi ultimul documentar al celor de la 'România, te iubesc'. Se vorbeşte mult despre starea sportului în România şi a nataţiei. Ar fi interesant pentru toată lumea să se uite. 

Felicitări absolut tuturor sportivilor, indiferent că aţi câştigat sau nu. E tare să câştigi, dar de fiecare dată când am pierdut am învăţat multe. E ca în viaţă, nu poţi câştiga mereu, nici eu nu voi câştiga mereu, dar vreau să fiu un exemplu şi tot mai mulţi tineri să vină spre sport şi înot", a declarat Popovici.

Sportiva anului a fost desemnată canotoarea Simona Radiş: "Vreau să cuceresc noi medalii şi să inspir cât mai mulţi tineri să vină spre sport. Nu aş fi reuşit nimic fără oamenii care m-au sprijinit".

Antrenorul anului a fost desemnat Adrian Rădulescu, cel care îl pregăteşte pe David Popovici. Titlul de antrenoarea anului i-a revenit Cameliei Voinea, antrenoarea şi mama gimnastei Sabrina Maneca Voinea.

Sportivul paralimpic al anului a fost desemnat judoka Alex Bologa, iar sportiva paralimpică a anului a fost Camelia Ciripan de la paratenis de masă.

Echipa anului la masculin a fost desemnată naţionala de fotbal a României, premiul fiind ridicat de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu. În sportul feminin, echipa anului a fost desemnată Gloria Bistriţa, de la handbal.

În cadrul spectacolului, orchestra Operei Naţionale, condusă de dirijorul Daniel Jinga, a interpretat Rapsodia Română.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Sporturi

Ultimele articole Toate articolele

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: