Victoria Universităţii Cluj cu Snagovul nu i-a picat deloc bine Petrolului. "Lupii galbeni" erau pe loc de baraj în minutul 87 al partidei de pe Cluj Arena. Nici Chindia şi Clinceniul nu s-au bucurat de succesul clujenilor. Un egal ar fi însemnat promovarea matematică pentru ambele formaţii. Golul lui Pârvulescu păstrează suspansul în ceea ce priveşte lupta pentru baraj. “U” nu renunţă însă nici la promovarea directă.
Cu Petrolul avantajată la rezultatele directe în caz de egalitate de puncte cu Universitatea, clujenii nu mai au voie nici măcar la un egal în următoarele două meciuri. Sâmbătă, în direct pe LOOK SPORT, jucătorii lui Lobonţ vor juca la Baloteşti, după care vor primi vizita celor de la Pandurii. Gorjenii au şi ei lupta lor mare pentru evitarea retrogradării, cu Energeticianul. Fost câştigător al titlului cu CFR chiar pe terenul Universităţii, Trică, ajuns acum antrenor la Snagov, nu a avut parte de o primire tocmai prietenească pe Cluj Arena.