Echipa naţională de handbal feminin a României a reuşit prima victorie la Campionatul European din Danemarca, 28-24 cu Polonia, în direct la Look Sport+. A fost un meci complicat, în care 'tricolorele' au fost conduse până la mijlocul reprizei a doua. Pivotul Lorena Ostase a declarat că jocul de echipă a făcut diferenţa azi.
La Kolding, Polonia a condus România la pauză cu 15-11. În repriza a doua, după ce au trecut în avantaj, scor 20-19, 'tricolorele' n-au mai cedat iniţiativa.
Citește și
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 8 reuşite. Din echipa României s-au mai remarcat Cristina Laslo şi Lorena Ostase, cu câte şase goluri.
Urmează ultimul meci din grupa D, cu Norvegia, pe 7 decembrie, de la ora 21:30, în direct pe Look Sport+.
"Suntem fericite că am câştigat, am crezut în noi şi am luat punctele. A fost mai bine ca în meciul cu Germania, când am început cu emoţii şi nu am avut încredere. Astăzi, jocul de echipă a fost mult mai bun. La pauză am vorbit despre noţiuni tactice pe care apoi le-am respectat mult mai bine. Urmează Norvegia, care e un adversar dificil, îmi doresc să jucăm cu curaj, măcar la fel de bine ca în repriza a doua de astăzi", a spus Lorena Ostase.
"Apărarea şi poarta ne ajută să avem mai multe victorii. Sper că aceste prime meciuri ne-au descătuşat şi să arătăm cât mai bine în joc şi cu Norvegia. Victoria de astăzi este un cadou de Moş Nicolae pentru noi, dar şi pentru cei de acasă care ne susţin", a precizat Ana Maria Iuganu.
Sursa foto: Sport Pictures