Chindia Târgovişte şi Viitorul se înfruntâ sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 19:30, în etapa a 13-a din Casa Liga 1, în direct pe Look Sport. Partida va marca debutul lui Mircea Rednic pe banca tehnică a echipei constănţene. 'Puriul' are planuri importante la Viitorul, iar obiectivul este calificarea în play-off.
Cu antrenorul spaniol Ruben de la Barerra, Viitorul a avut evoluţii modeste în acest sezon şi ocupă locul 7 în clasament, cu un meci mai puţin disputat.
Citește și
Deşi este echipa care a marcat cele mai puţine goluri în această ediţie de campionat, Chindia se află pe locul 8 în clasament, la un punct în spatele Viitorului.
"Sper să fie un debut pozitiv. Avem doi jucători cu probleme medicale pentru meciul împotriva Chindiei Târgovişte, este vorba de Ganea şi Boboc. Am preferat să nu risc cu ei şi din cauza terenurilor din această perioadă, dar duminică vor intra la antrenamente cu echipa. Am un grup mare, am de unde să aleg, plus că o să dau şanse şi unora care au jucat mai puţin în ultima perioadă, dar care au fost titulari anul trecut.
Chindia este un adversar bine organizat, au a treia apărare din campionat. Îl ştiu pe Emil Săndoi, lucrează mult la faza defensivă, la care participă toată echipa. Sunt o formaţie care munceşte foarte mult şi sunt extrem de periculoşi pe contraatac. Trebuie să tratăm foarte serios acest meci.
De organizare şi de condiţii nu e nimic de spus, plus că la Viitorul sunt jucători de calitate, foarte receptivi şi care s-au adaptat cu uşurinţă la antrenamentele pe care eu le-am făcut. Ştiam lucrul acesta, de aceea am şi acceptat să vin. Vrem să luăm maxim de puncte în meciurile din acest an şi să terminăm în primele şase", a spus Mircea Rednic la conferinţa de presă.