Ultima oră

VIDEO ǀ Promisiunea lui Dan Nistor pentru fanii Universităţii Cluj: ”O să vedeţi!”

U Cluj Publicat de Emanoil Ursache pe 15 feb 2023
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38242/21019996/1/chindia-targoviste-universitatea-craiova-superliga-superbet-29-11-2022-1.jpg

Experimentatul mijlocaş central Dan Nistor (34 de ani) le-a făcut o promisiune fanilor Universităţii Cluj, echipa la care transferul său liber de contract a fost confirmat recent.

Nistor s-a caracterizat ca fiind un jucător foarte ambţios şi a promis că această calitate se va vedea în prestaţiile sale în tricoul ”şepcilor roşii”.

Dan Nistor, pregătit de o nouă provocare

În plus, Nistor le-a transmis noilor săi coechipieri că trebuie să încerce să o aducă pe ”U” Cluj, formaţia clasată pe locul 14 de baraj pentru menţinerea în Superligă, ”acolo unde îi este locul”.

”Mă bucur că am ajuns aici. Un prim obiectiv este salvarea de la retrogradare. Să reuşim asta în primul rând, după care îmi voi pune alte obiective. Sunt un tip foarte ambiţios, iar asta o să vedeţi.

Nici nu am stat prea mult să mă gândesc. Soţia mea a avut un mare plus pentru acest transfer, deoarece este şi ea de aici, din zonă, din Alba Iulia.

”U” Cluj este un club cu o tradiţie imensă, un club mare, cu suporteri minunaţi. Noi trebuie să ne ridicăm la nivelul suporterilor şi să ducem ”U” Cluj acolo unde cred eu că îi este locul.

Este o situaţie foarte grea, dar caracterele se văd în momentele grele. Am venit de două zile. Cu mulţi am jucat la alte echipe sau la echipa naţională. Cred că echipa va ieşi din acea zonă a clasamentului.”, a declarat Dan Nistor, la conferinţa de presă de prezentare a sa la ”U” Cluj.

Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Craiova, Dinamo Bucureşti, CFR Cluj, CS Mioveni şi Thonon Évian Grand Genève FC sunt echipele din CV-ul lui Dan Nistor. El a câştigat campionatul cu CFR Cluj (2017-2018), Cupa Ligii cu Dinamo (2016-2017), Cupa României (2020-2021) şi Supercupa (2021-2022) cu Universitatea Craiova.

  • 394 de meciuri a jucat Dan Nistor în Superligă, în care a marcat 36 de goluri şi a oferit 88 de pase decisive. 7 selecţii a adunat Nistor pentru naţionala României. 

00:00 / 00:00

Sursa foto: Sport Pictures

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

U Cluj

Ultimele articole Toate articolele

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: