
Petrolul Ploieşti a pierdut pe teren propriu, scor 1-2, în faţa formaţiei CFR Cluj, în etapa a 24-a din Superligă. Deac a marcat golul victoriei clujenilor în minutul 90+3.
Clujenii şi-au anunţat intenţiile ofensive din primul minut, când Otele a trimis puţin pe lângă poartă. Scorul a fost deschis însă de ploieşteni, în minutul 23, prin Irobiso.
Citește și
Oaspeţii au egalat în minutul 51, când Kader Keita a şutat din afara careului, lăsându-l spectator pe Zima. În minutul 74 Răzvan Sava a scos foarte bine la şutul pe poartă al lui Alexandru Musi, iar gazdele au pus presiune pe apărarea clujenilor însă oaspeţii au înscris golul de trei puncte în minutul 90+3 şi meciul s-a încheiat cu victoria CFR Cluj, 2-1.
VIDEO | Petrolul - CFR Cluj 1-2 (Irobiso 23 / Keita 52, Deac 90+4), în direct pe Prima Sport 1. Echipele de start:
- Petrolul: Zima - Papp, Meijers, Huja, Ţicu (cpt.) - Doua, Seto, Jair, Grozav - Musi - Irobiso
- CFR: Sava - Manea, Boben, M. Ilie, Mamic - Muhar, K. Keita, Tachtsidis - Deac (cpt.), Bîrligea, Otele
Minutul 90+7: Final de meci! CFR se impune cu 2-1.
Minutul 90+4: GOL CFR! Michael trimite din careu la Deac, care complet nemarcat îndeplineşte o formalitate din câţiva metri.
Minutul 23: GOL Petrolul! Irobiso scapă de marcajul lui Matei Ilie şi îl învinge pe Sava din careu.
-------------------------------------
CFR Cluj ocupă locul secund în Superligă, cu 39 de puncte acumulate în 23 de etape. Adrian Mutu a început cu dreptul mandatul de antrenor pe banca ardelenilor şi a câştigat prima partidă, cu FC Voluntari, scor 4-1.
Clujenii nu mai pot face paşi greşiţi în lupta pentru titlu, având în vedere că liderul campionatului, FCSB, s-a dinstanţat la 11 puncte.
Petrolul Ploieşti se află pe poziţia a 9-a în clasament, cu 31 de puncte după 23 de partide disputate. "Găzarii" nu traversează o perioadă foarte bună şi au o singură victorie în ultimele 7 meciuri în toate competiţiile. Cu toate acestea, echipa de pe "Ilie Oană" ţinteşte un loc care să îi asigure prezenţa în play-off.
Confruntarea tur dintre cele două formaţii s-a încheiat cu victoria CFR-ului, scor 1-0. Singurul gol al meciului a fost înscris de Avounou, în minutul 12.