FC Barcelona a remizat pe teren propriu cu Eibar, scor 1-1, în ultima partidă din 2020, şi ocupă un dezamăgitor loc 6 în clasamentul LaLiga. Căpitanul catalanilor, Leo Messi, nu a fost inclus în lot, din cauza unor probleme medicale, şi a privit meciul din tribune. Argentinianul a avut mai multe reacţii elocvente pentru situaţia în care se află Barcelona.
Messi nu şi-a putut ascunde frustrarea şi dezamăgirea faţă de acest semieşec al Barcelonei, care a fost condusă de Eibar, după reuşita lui Kike din minutul 57. Catalanii au egalat în minutul 67, prin Dembele. În prelungiri, Trincao putea să aducă victoria gazdelor, după o acţiune personală.
Citește și
În prima repriză a meciului, Barcelona a ratat un penalty şi a avut un gol anulat pentru ofsaid. Leo Messi a părăsit stadionul extrem de supărat.
FC Barcelona încheie anul pe locul 6 în LaLiga, iar Leo Messi a anunţat că va lua o decizie în privinţa viitorului său abia la finalul sezonului. Argentinianul în vârstă de 33 de ani ar putea să plece după 20 de ani de carieră la Barcelona.