A 32-a rundă din campionatul Portugaliei s-a încheiat cu un meci de domeniul SF. Vitoria Setubal a pierdut cu 3-0 în faţa celor de la Boavista, dar a avut şi trei eliminaţi. Primul care a văzut cartonaşul roşu a fost Jose Semedo, pentru un fault. Oaspeţii s-au răzbunat în minutul 69, cu un gol spectaculos marcat de Yusufa.
Problemle celor de la Setubal nu s-au oprit aici, iar următorul eliminat a fost Zechinha. Supărat că echipa e condusă, dar şi pentru sancţiunile primite de colegii săi, Cadiz a răbufnit. Arbitrul nu i-a rămas dator şi l-a trimis la vestiare. Dacă ar fi luat încă două roşii, Setubal ar fi pierdut jocul la masa verde. Nu s-a întâmplat acest lucru, însă oaspeţii au mai dat două goluri.
În minutul 89, Perdigao a majorat avantajul. Gustavo a închis tabela după ce a trecut uşor de portarul advers. Boavista este pe 11 în Primeira Liga, cu 38 de puncte. Setubal ocupă locul 14, cu 33 de puncte, dar încă nu a scăpat de emoţiile retrogradării.