Echipa naţională de handbal feminin a României a câştigat meciul cu reprezentativa Poloniei, scor 28-24, la Campionatul European din Danemarca, în direct pe Look Sport+. Cristina Laslo a fost desemnată jucătoarea meciului, după ce a înscris de şase ori şi a recuperat mai multe mingi în apărare.
La Kolding, România a fost condusă de Polonia până la jumătatea reprizei a doua. După ce au trecut în avantaj, scor 20-19, 'tricolorele' n-au mai cedat iniţiativa.
Citește și
Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 8 reuşite.
"Am început din nou prost, însă până la final ne-am revenit. Am stat mai bine mental decât adversarele, am crezut până la final şi ne-am luat punctele, asta e cel mai important", a spus Cristina Laslo la finalul partidei.
WATCH: Cristina Laslo scored six goals for #Romania on her way to becoming @grundfos Player of the Match today - here are her highlights!#ehfeuro2020 #handballispassion pic.twitter.com/hMQLNBcASy
— EHF EURO (@EHFEURO) December 5, 2020
Urmează ultimul meci din grupa D, cu Norvegia, pe 7 decembrie, de la ora 21:30, în direct pe Look Sport+.