Cristiano Ronaldo a ratat un penalty în meciul Portugalia - Irlanda, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Confruntarea e în direct pe Look Sport+. Cristiano Ronaldo (36 de ani) vrea să depăşească recordul mondial deţinut de către iranianul Ali Daei în privinţa golurilor înscrise la echipa naţională.
Arbitrul a acordat penalty pentru Portugalia în minutul 12, pentru un fault al lui Hendrick asupra lui Bruno Fernandes. Matej Jug a apelat la sistemul VAR pentru a revedea faza. Decizia iniţială este menţinută!
Citește și
Trei minute mai târziu, Cristiano Ronaldo a ratat lovitura de la 11 metri. Bazunu a anticipat execuţia portughezului, în dreapta portarului, şi a respins mingea.
Bazunu, în vârstă de 19 ani, este la a cincea partidă pentru naţionala Irlandei şi joacă abia al doilea meci în preliminariile pentru Cupa Mondială.
In his 2nd World Cup Qualifying start ever, Gavin Bazunu (19) stones a Cristiano Ronaldo penalty.
— Football Wonderkids (@fbwonderkids) September 1, 2021
wall. pic.twitter.com/Jm4mM2tBgS
Cristiano Ronaldo are 179 de meciuri şi 109 goluri pentru naţionala Portugaliei. ‘CR7’ poate depăşi recordul de goluri deţinut până acum de către iranianul Ali Daei.
Sursa foto: profimediaimages.ro