Inter are un nou tehnician, după plecarea lui Luciano Spaletti. Formaţia de pe Giuseppe Meazza a bătut palma cu Antonio Conte, care a jucat şi antrenat la rivala Juventus. ”Antonio Conte este unul dintre cei mai buni antrenori. Sunt sigur că ne va ajuta să ne atingem obiectivul, care a rămas mereu acelaşi: să facem din nou din acest club unul dintre cele mai bune din lume”, a spus preşedintele formaţiei din Milano, Steven Zang, pe site-ul clubului.
Antonio Conte are trei titluri cu Juventus în Italia, dar şi unul în Anglia, cu Chelsea. În trecut, acesta a fost şi selecţionerul Italiei. Inter a câştigat de 18 ori campionatul Italiei, ultima dată în 2010. Odată cu instalarea lui Conte, nerazzurrii speră să spargă gheaţa. ”Prin munca mea, voi încerca să răsplătesc toată încrederea pe care mi-au acordat-o preşedintele şi directorii. Am ales Inter datorită bazei solide a proiectului, unul ambiţios”, a declarat tehnicianul de 49 de ani.