Echipa U19 a clubului Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), rivala AC Milan, în etapa a XVI-a a campionatului primavera.
Casadei şi Peschetola au marcat golurile învingătorilor, în minutele 25, respectiv 73. Nasti a egalat, în minutul 32.
Citește și
Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă a declarat că viitorul îi va aduce mari realizări lui Cristian Chivu, pe care îl vede un mare antrenor.
”După fiecare rezultat bun îl felicit. Cred că Cristi Chivu va ajunge un mare antrenor. Eu i-am şi zis că am visat să joc şi să antrenez Interul. Dacă eu nu am reuşit asta, măcar tu să o faci.
Este serios, a luat-o de jos şi îl felicit. Când la Inter ajungi la Primavera cei de la Inter nu te pun acolo pentru că eşti tu Chivu şi ai câştigat Liga Campionilor, te pun pentru că eşti valoros”, a spus Piţurcă, pentru DigiSport.
Inter Milano ocupă locul 2 în clasament, cu 28 de puncte, la egalitate cu Cagliari, de pe locul 3. AC Milan ocupă locul 12, cu 20 de puncte.
Lider este AS Roma, cu 37 de puncte şi cu un meci mai puţin.