Rapid a fost învinsă pe teren propriu, 2-0, de Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Superligii.
Citește și
Golurile ardelenilor au fost reuşite de Ovidiu Bic, în minutul 44, şi de Issouf Macalou, în minutul 77. În urma acestui rezultat, „U” Cluj se află pe locul 4, cu 32 de puncte, în timp ce Rapid ocupă ultima poziţie în play-off, cu 28 de puncte.
Imediat după fluierul final al confruntării din Giuleşti, Marius Baciu a fost prezent în studio-ul emisiunii Fotbal Show, acolo unde a tras primele concluzii. Fostul jucător este de părere că Neluţu Sabău i-a predat o adevărată lecţie tactică lui Marius Şumudică.
„Când am văzut formaţia la începutul meciului, am zis clar. E un plan defensiv pe care încearcă să îl pună foarte bine la punct. Şi a făcut foarte bine balansul ăsta defensiv. În zona neutră a terenului au făcut superioritate numerică. Şi din această cauză le-a şi ieşit.
Au avut o posesie net superioară. Cam aici văd eu secretul. Cred că Şumi trebuia să reacţioneze cumva mai repede, pentru că tot timpul, în orice zonă a terenului, erau în inferioritate numerică. Mi s-a părut un plan tactic dezvoltat de Sabău la un nivel excepţional.
Nici nu mi s-a părut că „U” Cluj a fost nevoită să facă un foarte mare efort. Ce a făcut bine Neluţu aici, a blocat foarte bine cu interii în zona aia. Au arătat ca o echipă mare contra Rapidului.” , a declarat Marius Baciu, în exclusivitate pentru Prima Sport.