Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara a eliminat din Cupa României, formaţia CFR Cluj, de care dispus cu scorul de 4-0, producând surpriza sferturilor.
Miercuri dimineaţa, Adi Mutu a anunţat că şi-a dat demisia de la CFR. Antrenorul susţine că nu a putut să treacă peste această umilinţă.
Citește și
La câteva ore după ce clubul din Gruia a oficializat despărţirea de Adi Mutu, Cristi Balaj a demisionat din funcţia de preşedinte al celor de la CFR Cluj. Acesta şi-a motivat decizia prin dorinţa de a se deconecta pe moment de la fotbal şi a petrece timp cu familia.
Cristi Dulca ştie cine este omul care poate redresa situaţia de la Cluj
„Trenul” CFR-ului pare să „deraieze” de tot după eliminarea din Cupă, urmate de demisiile lui Adi Mutu şi Cristi Balaj.
Aflat în studio-ul Fotbal Show, Cristi Dulca a analizat ce se întâmplă la Cluj şi este de părere că Dani Coman ar putea redresa întregul dezastru.
„Dani Coman chiar ar fi o variantă bună. Pe lângă faptul că a demonstrat ca preşedinte în condiţii deloc uşoare şi e un băiat inteligent. Ştie să gestioneze multele momente grele în viaţa unei echipe. Da, ar fi o soluţie. E un om diplomat, îl cunosc foarte bine.” , a declarat Cristi Dulca, în exclusivitate pentru Prima Sport.