Mijlocaşul Paul Anton (30 de ani) şi-a reziliat contractul cu Dinamo Bucureşti, pe fondul situaţiei financiare a clubului aflat în insolvenţă. Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar de la Dinamo, a anunţat pentru GSP că Anton a renunţat la o sumă importantă, mai precis la două salarii restante.
Paul Anton încearcă de mai mult timp să devină liber de contract. Comisia de Disciplină a FRF a amânat luarea unei decizii, astfel că mijlocaşul a fost nevoit să negocieze cu Dinamo şi să renunţe la o sumă importantă de bani.
Citește și
„Îi mulţumim lui Paul. Spre deosebire de alţii, el chiar ne-a înţeles”, a spus Răzvan Zăvăleanu, pentru GSP.
Potrivit sursei citate, ceilalţi bani pe care îi avea de recuperat Paul Anton rămân la masa credală.
Informaţiile au fost confirmate şi de către directorul executiv Iuliu Mureşan.
”În jurul orei 18:00 ne-am despărţit de Anton, s-a terminat totul. Îmi pare rău, dar aşa a fost să fie. Am vorbit cu Paul, mâine îşi va lua la revedere de la echipă. Mi-aş fi dorit foarte tare să ne mai ajute puţin, să mai evolueze măcar într-un meci. Cu siguranţă, experienţa lui ne-ar fi ajutat foarte mult. El este un jucător foarte bun, dar îşi doreşte o nouă provocare şi îi dorim mult succes.
Paul a avut ghinion şi cu accidentarea şi cel mai corect a fost să reziliem contractul cu el. Ne-a ajutat mult în singurul meci în care a evoluat şi îi mulţumim. Acum încercăm să scăpăm de această interdicţie la transferuri. Lucrurile evoluează, sperăm că o să fie bine, dar totul merge foarte greu”, a declarat Iuliu Mureşan, pentru Prosport.
Paul Anton, cotat de Transfermarkt, la 1,1 milioane de euro, a jucat într-un singur meci pentru Dinamo în acest sezon al Ligii 1.
Anton a revenit la Dinamo în octombrie 2020, liber de contract, după despărţirea de KS Samara. Mijlocaşul central mai avea contract cu ‘roş-albii’ până în vara anului 2022.