Selecţionerul naţionalei României, Mirel Rădoi, a decis să lase doi jucători în afara lotului pentru meciul cu Islanda. Este vorba despre Virgil Ghiţă şi Denis Drăguş.
Denis Drăguş (Standard Liege) a ieşit de la antrenamentul de aseară la 20 de minute de la începutul acestuia, acuzând probleme la coapsa dreaptă.
Citește și
Staff-ul echipei naţionale n-a decis dacă Drăguş rămâne în lot pentru meciurile cu Liechtenstein şi Macedonia de Nord. Această hotărâre va fi luată în urma unor investigaţii suplimentare pe care fotbalistul le va efectua.
FRF a anunţat numerele pe care jucătorii români le vor purta contra Islandei.
1. Florin Niţă • 2. Andrei Cordea • 3. Alin Toşca • 4. Cristian Manea • 5. Ionuţ Nedelcearu • 6. Vlad Chiricheş • 7. Denis Alibec • 8. Alexandru Cicâldău • 9. Jovan Markovic • 10. Ianis Hagi • 11. Dorin Rotariu • 12. Andrei Vlad • 13. Deian Sorescu • 14. Dragoş Nedelcu • 15. Marius Marin • 16. Marian Aioani • 17. Adrian Rus • 18. Răzvan Marin • 19. Darius Olaru • 20. Dennis Man • 21. Andrei Raţiu • 22. Mario Camora • 23. Nicolae Stanciu
Islanda şi România se înfruntă în această seară, de la ora 21:45, la Reykjavik, în runda a patra din grupa J a preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2022, găzduită de Qatar. Ambele echipe au mare nevoie de o victorie, având în vedere că au acumulat doar trei puncte după primele trei meciuri.
Echipa probabilă a României: Niţă - Manea, Chiricheş, Nedelcearu, Camora - R. Marin, Stanciu - D. Man, Cicâldău, Sorescu - Alibec.