FCSB vrea să oprească supremaţia CFR-ului în Liga 1 începând cu sezonul viitor. Ca să fie sigur că va câştiga titlul, Gigi Becali a dat o nouă lovitură pe piaţa transferurilor. L-a luat pe Darius Olaru de la Gaz Metan Mediaş. Pentru mijlocaşul de 21 de ani, finanţatorul roş-albaştrilor va plăti 600.000 de euro, anunţă cei de la gazisti.ro. În actuala ediţie de campionat, Olaru a marcat trei goluri.