CSM Bucureşti a învins pe teren propriu, formaţia Team Esbjerg, scor 30-29 (15-13), în manşa tur din sferturile Ligii Campionilor.
Citește și

Mii de fani au susţinut-o pe Cristina Neagu, aflată la ultimul meci din competiţie pe teren propriu. Returul, pentru un loc la Turneul Final Four, va avea loc în 27 aprilie.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Pintea 10 goluri, Neagu 7, Friis 4, pentru CSM, respectiv Reistad 12, Moller 4, Solberg 4, pentru Team Esbjerg. Campioana României a condus pentru prima dată abia în minutul 44.
Helle Thomsen, antrenoarea celor de la CSM Bucureşti, a declarat că nu a fost mulţumită de modul în care ”tigroaicele” au abordat prima repriză.
”A fost un meci foarte greu. Pe teren s-au aflat două echipe foarte bune. Esbjerg a jucat foarte bine în prima repriză, dar noi ne-am ridicat nivelul în actul secund. Nu cred că am făcut cel mai bun joc al nostru în prima repriză.
Ştim că returul din Danemarca va fi foarte greu, dar astăzi am arătat că putem să ne ridicăm la nivelul lui Esbjerg”, a spus Thomsen, după manşa tur.