FCSB s-a impus în deplasare, 2-1, în faţa lui Dinamo Bucureşti, în etapa a doua din play-off-ul Superligii.
Citește și
La finalul confruntării de pe „Arena Naţională”, Gigi Becali a avut o intervenţie telefonică în cadrul emisiunii Fotbal Show, acolo unde a tras primele concluzii. Patronul de la FCSB i-a criticat din nou pe Andrei Gheorghiţă şi pe Alexandru Băluţă, despre care a declarat că se ascund de minge.
„(n.r. Cine nu v-a convins?) Gheorghiţă nu mai e cel de la început. Dovadă că atunci când a intrat Toma s-a schimbat jocul. Gheorghiţă trebuie să înţeleagă că e tehnic, are talie, dar fotbalul se joacă pe ambele faze. Trebuie mai multă agresivitate, atât ofensiv, cât şi defensiv.
Trebuie să fie mai mult în joc. Nu că nu ar face-o. Problema lui Gheorghiţă e că se ascunde de minge. Ce a făcut Băluţă astăzi. Când era vorba să primească mingea, el nu o primea. Un jucător când nu primeşte mingea, înseamnă că tu nu o vrei să o primeşti. Nu te duci acolo unde trebuie să vină ea.
Dacă tu nu primeşti mingea, tu nu o vrei. Te duci undeva unde nu cumva să o primeşti. Nu ai încredere în tine. Şi atunci, te scot. Dacă tu nu vrei mingea. Tu eşti fotbalist? Ştiţi ce spuneam de Băluţă. Că e chiar mai important decât Coman. Acum nu mai e.
Băluţă e jucătorul care nu mai vrea să primească mingea, aleargă, face impresie. Dar când vede că vine mingea undeva unde să o primească nu se duce. Că poate o pierde şi îl ceartă nea Gigi. Păi te ceartă nea Gigi, nici nu te bagă.” , a declarat Gigi Becali, în exclusivatate pentru Prima Sport.
Dinamo - FCSB 1-2. „Câinii” cedează din nou în faţa marii rivale
Cele două echipe şi-au împărţit şansele de gol în prima repriză. Mai întâi a şutat Bîrligea, în minutul 5, imitat de Homawoo, în minutul 21. După trei minute a căzut golul dinamoviştilor. Politic a centrat şi Stipe Perica a înscris cu o lovitură de cap.
În minutul 33 Patrick Olsen a respins de pe linia porţii la capul lui Gheorghiţă, fază la care roş-albaştrii au cerut penalti, apoi Băluţă a trimis puţin pe lângă poartă, în minutul 43, pentru ca un minut mai târziu FCSB să egaleze. Radunovic a centrat din corner şi Miculescu a marcat cu capul.
Partea secundă a început furtunos pentru elevii lui Charalambous. Miculescu a lovit bara în minutul 47, iar replica gazdelor a venit prin incredibila ratare a lui Perica, din minutul 66. Oaspeţii au lovit însă decisiv în minutul 85, când Baba Alhassan a şutat de la distanţă, cu stângul, şi a înscris un gol superb.
FCSB s-a impus cu 2-1 în cele din urmă, reuşind a opta victorie consecutivă împotriva lui Dinamo, în toate competiţiile. Echipa lui Charalambous are 32 de puncte şi e pe locul secund, la egalitate cu liderul, CS Universitatea Craiova. Dinamo este pe poziţia a patra, cu 26 de puncte.