Ultima oră

Se anunţă o vară agitată în Giuleşti! Marius Şumudică pregăteşte curăţenia generală la Rapid! Cinci nume mari sunt OUT la finalul sezonului

Rapid Publicat de Prima Sport pe 26 apr 2025
mail-share icon Email

La Rapid se pregăteşe o adeverată curăţenie în lot la finalul acestui sezon.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38244/22013214/4/sumudica.jpg

Drumul Rapidului în Cupa României s-a încheiat în semifinale, după ce a fost învinsă în deplasare, scor 2-1, de Hermannstadt. Astfel, trupa de sub Podul Grant a ieşit din cursa pentru cucerirea singurului trofeu pe care mai putea pune mâna în acest sezon.

Acum, Rapidul se va concentra pe campionat, acolo unde are ca obiectiv calificarea în cupele europene. După primele 5 etape disputate din play-off, giuleştenii au o singură victorie, 2 rezultate de egalitate şi 2 înfrângeri, ocupând locul 6, cu 28 de puncte, la 6 „lungimi” distanţă de prima poziţie care ar putea să o ducă în Europa, ocupată de CFR Cluj.

Duupă eliminarea din Cupa României, Marius Şumudică a venit în faţa suporterilor care se aflau lângă autocarul echipei şi i-a anunţat că va pleca din Giuleşti. Cu toate acestea, tehnicianul va rămâne mai mult ca sigur la Rapid, cel puţin până la finalul sezonului, unde va încerca să îşi îndeplinească singurul obiectiv rămas în joc.

În ultima vreme s-a vehiculat tot mai mult varianta ca Marius Măldărăşanu să fie înlocuitorul lui Marius Şumudică în Giuleşti. Actualul antrenor de la Hermannstadt nu a semnat momentan prelungirea contractului scadent până la vară şi este principalul favorit al conducerii din Giuleşti.

Curăţenie generală la Rapid! Marius Şumudică vrea să scape de 5 jucători

În cazul în care Marius Şumudică va rămâne la Rapid, acesta a pus condiţia de a avea „mână liberă” în campania de mercato de vară. Tehnicianul în vârstă de 54 de ani vrea să scape de 5 jucători la finele actualei stagiuni, notează GSP.

Primul dintre ei este Clinton N'Jie, jucător adus cu surle şi trâmbiţe în Giuleşti, chiar la insistenţele lui Marius Şumudică. Camerunezul ce are în CV nume uriaşe din fotbal precum Lyon, Tottenham sau Marseiile a fost adus la Rapid liber de contract după despărţirea de turcii de la Sivasspor, însă nu a confirmat în tricoul giuleştenilor, reuşind să marcheze 2 goluri în 12 partide în toate competiţiile.

Numele surprinzător de care Marius Şumudică vrea să scape este Elvir Koljic, atacant sosit în luna februarie la Rapid, după ce a părăsit-o pe Universitatea Craiova. Bosniacul nu a dat randamentul dorit şi a marcat doar 2 goluri în 11 meciuri în Giuleşti, iar acesta mai mult ca sigur va pleca la vară.

Un alt fotbalist care nu mai intră în planurile echipei este Luka Gojkovic, fotbalist ce evoluează pentru Rapid din vara anului trecut. Mijlocaşul de profil ofensiv nu a mai prins prea multe minute în ultima perioadă, iar având în vedere că Marius Şumudică are multe variante pentru linia de mijloc, nu se va mai baza pe el din sezonul viitor.

Borisav Burmaz este şi el pe lista neagră a lui Marius Şumudică. În actualul sezon, atacantul în vârstă de 24 de ani nu a impresionat, reuşind să marcheze doar 3 goluri, unul în Superligă şi două în Cupa României.

Christopher Braun, jucător pe care Rapid a plătit 150.000 de euro pentru a-l transfera de la CFR Cluj, nu a mai fost folosit deloc de Marius Şumudică, semn că antrenorul nu se va ma baza pe acesta începând cu sezonul viitor. Fundaşul dreapta a bifat 58 de apariţii în tricoul giuleştenilor, pentru care a reuşit să marcheze 2 goluri şi să livreze o pasă decisivă.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Rapid

Ultimele articole Toate articolele

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: