Ultima oră

S-a salvat cu Chindia, dar se gândeşte să plece. Mihai Aioani e sincer: "O să merg să îl întreb pe domn preşedinte"

Chindia Târgoviște Publicat pe 12 aug 2020
mail-share icon Email

Portarul Chindiei, Mihai Aioani, a recunoscut că se gândeşte să plece de la formaţia din Târgovişte, deşi echipa ss-a salvat de la retrogradare.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38240/19449456/1/aioani.jpg

"Da, suntem foarte fericiţi pentru că am reuşit să câştigăm această dublă manşă şi să rămânem în Liga 1. După un sezon foarte obositor şi fizic, şi psihic. Jocuri numai din 3 în 3 zile, pot spune că ne-am realizat obiectivul acum şi aşteptăm pe viitor să vedem ce vom face. Am intrat cu gândul de la vestiar să nu luăm gol rapid, să încercăm să ne facem jocul nostru, dar, din păcate, a venit acel gol foarte rapid şi pot spune că ne-a destabilizat puţin. Nu, pentru că ştiam că diferenţa între noi şi ei este foarte mare şi am aşteptat să dăm un gol, apoi am controlat jocul. Să sprăm că 3-4 zile libere pentru că avem nevoie din plin. A fost un sezon foarte greu, încărcat psihic, oboseală foarte mnare. Am promit această şansă, da. Pot spune că am reuşlit să o fructificăm ca să pot spune ceva.

Şi mai am ceva de adăugat pentru antrenorul meu de portar, Dumitru Hotoboc. Îi mulţumesc foarte mult pentru încrederea pe care mi-a oferit-o. (Transfer?) Nu, dar îmi tot spunea <<când spui şi tu la televizor că te-am făcut mare? A venit şi momentul, acum că am terminat şi vreau să îi mulţumesc pentru tot. Momentan nu ştiu ce voi face. Voi merge în vacanţă 2-3 zile, cât vom avea şi vom vedea. O să merg să îl întreb pe domn preşedinte. Din păcate, a venit acea accidentare la deget, din care am lipsit o lună şi jumătate. E foarte greu să revii. A fost şi pandemia. Pentru mine a fost foarte greu să revin la forma de dinainte", a declarat Mihai Aioani, la finalul meciului.

Chindia continuă în Liga 1

Formaţia Chindia Târgovişte se menţine în Liga I, reuşind acest lucru după ce a câştigat barajul cu echipa de eşalon secund CS Mioveni, scor 2-0 în tur şi scor 1-1 în retur.

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

COMPANIA utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta ta pe Website-ul nostru. Te informam ca ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificari propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Inainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugam sa aloci timpul necesar pentru a citi si intelege continutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigarii pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totusi ca poti modifica in orice moment setarile acestor fisiere cookie urmand instructiunile din Politica de Cookie.

Puteti merge chiar acum si sa va exprimati acordul individual la nivel de cookie: