Xavi Hernandez, principalul favorit să îl înlocuiască pe Ronald Koeman pe banca Barcelonei, a avut prima reacţie oficială după informaţiile apărute în presa internaţională.
Simbolul catalanilor a evitat să discute despre acest subiect, motivând că se concentrează pe munca de antrenor pe care o are de făcut la Al Sadd.
Citește și
"Sunt focusat pe munca mea la Al Sadd şi nu vreau să vorbesc despre nimic altceva. Vreau doar să rămânem neînvinşi.", a declarat Xavi, la conferinţa de presă de dinaintea partidei pe care echipa sa Al Sadd o va disputa contra celor de la Al Ahli Doh, în etapa a 8-a a campionatului din Qatar.
- Xavi are la Al Sadd, în acest sezon, şapte victorii din tot atâtea meciuri posibile în campionatul din Qatar.
Fostul mare mijlocaş al Barcelonei a recunoscut, cu câteva luni în urmă, că a refuzat de două ori să devină antrenor al grupării blaugrana.
"Din fericire sau nefericire, am refuzat-o pe Barcelona de două ori din diferite motive - familiale, profesionale, contractuale. A fost dificil, pentru că sunt fan al Barcelonei, dar nu a fost momentul.
Prima ofertă a fost acum un an, dar am decis că nu este momentul. Nu este nicio grabă. Xabi Alonso spunea recent că vrea să fie antrenor în felul lui şi m-am identificat cu viziunea lui", declara Xavi, pentru La Vanguardia, citat de Marca.
- 85 de goluri şi 185 de pase decisive are Xavi în 767 de meciuri, în tricoul Barcelonei, cu care a câştigat 27 de trofee, dintre care patru UCL şi opt La Liga.