Arbitrul Sebastian Colţescu este acuzat de rasism în urma unei afirmaţii făcute în timpul meciului PSG – Istanbul Başakşehir, din grupele Ligii Campionilor. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că va lua măsuri dure împotriva lui Colţescu dacă raportul UEFA va confirma gestul de rasism.
Scandalul a pornit de la modul în care Sebastian Colţescu s-a referit la antrenorul secund de la Başakşehir, camerunezul Pierre Webo. Arbitrul de rezervă l-a chemat pe centralul Ovidiu Haţegan şi i-a cerut să-l avertizeze pe “ăla negru”, faptul care i-a înfuriat pe turci.
Citește și
Meciul dintre PSG şi Istanbul Başakşehir, întrerupt în minutul 13 din cauza unui incident rasist, va fi reluat azi, de la ora 19:55. Brigada de arbitri din România a fost schimbată cu una din Olanda.
“Cuvintele pe care le-am auzit toţi nu au ce să caute în fotbal, cu atât mai mult cu cât arbitrii setează standardul pentru respectarea regulilor şi a echilibrului pe teren.
Noi, ca Federaţie, nu numai că respectăm valorile UEFA în ceea ce priveşte incluziunea socială, antirasismul şi stoparea instigării la ură, dar le şi promovăm. Avem un amplu program educaţional în acest sens.
Aşadar, dacă se va dovedi ca a fost vorba de rasism, nu va exista nicio înţelegere din partea mea. Trebuie să aşteptăm însă toate detaliile concrete ale acestui incident pentru a trage concluzii.
Intenţia nu pare să fi fost nicidecum una de a jigni, cred că e evident. Raportul UEFA ne va clarifica desfăşurarea incidentului şi măsura vinovăţiei pentru cei implicaţi”, a spus Răzvan Burleanu pentru ProSport.