Adrian Porumboiu a fost unul dintre oamenii din fotbal care l-au contestat pe Răzvan Burleanu. Acum, fostul finanţator de la FC Vaslui şi-a schimbat complet discursul.
Adrian Porumboiu a avut doar cuvinte de laudă la adresa preşedintelui FRF şi a punctat că Burleanu are o influenţă foarte mare la UEFA şi la FIFA.
Citește și
"Poziţia mea e total schimbată şi e schimbată de evoluţiile care sunt excelente, din punct de vedere al managementului. Uitaţi-vă, e membru în comisia FIFA, în comisia UEFA, e o persoană care contează. Nu mai suntem ciupiţi de arbitri, pentru că totuşi are o forţă la nivelul conducerii FIFA şi UEFA.
Au spus-o alţii mai deştepţi ca mine, că numai boul e consecvent, aşa că, nefiind bou, mă pot adapta la condiţiile actuale şi am o părere excelentă acum despre actuala Federaţie.
Am toată admiraţia faţă de ce fac oamenii ăştia la Federaţie, fără să am niciun fel de relaţie. Am băut o cafea cu el (n.r. Burleanu) în birou, i-am spus că nu o să fie (n.r. preşedinte la FRF), timpul a demonstrat că el este şi văd că e la o scară destul de ridicată.
Să fi în comisia FIFA, nu ştiu dacă am avut un român acolo. Să fi în comisia UEFA, au mai fost dar nu la nivelul lui. Omul merită şi vor veni şi rezultatele şi mă bucur pentru rezultatele care o să apară", a declarat Adrian Porumboiu, la Prima Sport.