Viitorul Constanţa a obţinut o victorie muncită pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-0, în penultima partidă a etapei VII din Casa Liga 1. Este al patrulea meci consecutiv fără înfrângere pentru ”trupa de la malul mării”.
La ilfoveni Adi Popa a bifat partida de debut. Fostul fotbalist al celor de la FCSB revine în Casa Liga 1 la 32 de ani. La finalul partidei, acesta a declarat că este mulţumit de joc, dar rezultat îi provoacă sentimente de frustrare.
Citește și
"Am revenit vara trecută. M-am simţit ok, a fost o pauză foarte lungă de când nu am jucat. Am dat cât am putut din punct de vedere fizic. Consider că sunt la un nivel optim, mai am nevoie de câteva meciuri de readaptare la ritmul de meci, pentru că acesta îmi lipseşte.
Puţin supărat, frustrat. Consider că am arătat o faţă frumoasă. Ştiu că poate suna ciudat, după 2-0, dar cred că un meci nul era echitabil, dat fiind cum au marcat ei pe o greşeală copilărească şi acea fază din final, unde nu ştiu dacă a fost sau nu henţ.
E 2-0, ei se bucură şi noi trebuie să ne gândim la meciul următor. Obiectivul e evitarea retrogradării. Nu evitarea, ci să nu mai existe emoţiile de anul trecut. Suntem pe un drum bun, avem un joc consistent, avem ocazii. Urmează un meci foarte greu cu CFR. Nu mai contează ce a fost, contează ce va fi, la fel şi în cariera mea", a declarat Popa, după meciul cu FC Viitorul.