Mihai Stoica a comentat mutarea lui Stanciu la Genoa, după ce oficialii echipei patronate de Dan Şucu au dezvăluit că sunt aproape să îl semneze.
Citește și
Nicolae Stanciu a intrat în ultimele luni de contract cu Damac şi nu îşi doreşte să continue la formaţia din Arabia Saudită, astfel că a ajuns la un acord de principiu cu Genoa, clubul din Serie A patronat de Dan Şucu.
Căpitanul echipei naţionala va urma să semneze sub formă de jucător liber de contract cu Genoa şi va deveni din vară jucătorul „grifonilor”.
Aflat în studio-ul Fotbal Show, MM Stoica a fost întrebat dacă FCSB ar fi vrut să îl aducă pe mijlocaşul de 31 de ani. Oficialul „roş-albaştrilor” a oferit un răspuns clar.
„În primul rând nu e niciun transfer, pentru că el e jucător liber, dar dacă îl va legitima Genoa, da, mă surprinde! Cred că după ani de peregrinări prin China şi Arabia Saudită vrea şi Nicu să joace într-un campionat tare.
A jucat la o echipă mare ca nume, Anderlecht, a jucat în Cehia într-un campionat bun şi la o echipă bună la momentul ăla, Slavia Praga era foarte bună la momentul ăla, dar nu a jucat într-un campionat mare şi are o ocazia să joace acum.
(V-aţi fi gândit că poate fi o ţintă pentru FCSB în vară?) Nu, niciodată pentru salariu, nu pentru altceva! Eu mă aşteptam să ajungă la o echipă mai buna în Arabia Saudită dar cred că Damac l-a tras în spate!”, a declarat MM Stoica, în exclusivitate la Prima Sport.
Unirea Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga, Al-Ahli, Slavia Praga, Wuhan Three Towns şi Damac sunt echipele la care a evoluat Nicuşor Stanciu de-a lungul carierei sale.
- Căpitanul naţionalei este cotat la 4 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com