Echipa naţională a Olandei a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final EURO 2024.
Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al partidei de la Hamburg, deşi olandezii dominaseră primul sfert de oră al partidei. Zielinski a executat un corner şi Adam Buksa, omul care l-a înlocuit pe Lewandowski în atac, a înscris cu o lovitură de cap.
Citește și
Elevii lui Ronald Koeman au pus presiune pe poarta polonezilor şi Szczesny a scos în minutul 20 la van Dijk, iar în minutul 22, Memphis Depay a trimis un trasor peste bara transversală. Olandezii au egalat în minutul 29, prin Cody Gakpo, care a înscris din pasa lui Nathan Ake. Meciul s-a jucat pe contre şi în repriza secundă, iar Koeman a recurs la serviciile lui Wout Weghorst, pe care l-a aruncat în luptă din minutul 81.
După numai două minute, atacantul lui Burnley a primit o pasă de la Ake şi l-a învins pe Szczesny la colţul scurt. Polonezii au trecut pe lângă egalare în minutul 89, cînd Swiderski a trimis, din careu, lângă bară, dar cel mai tânăr portar de la turneul final, Verbruggen, a scos incredibil şi Olanda s-a impus cu 2-1, în grupa D a turneului final Euro 2024.
Polonia - Olanda 1-2 (Buksa 16 / Gapko 29, Weghorst 83)
Echipele de start
- Polonia: Szczesny - Bednarek, Salamon, Kiwior - Frankwoski, Zielinski, Romanczuk, Zalewski - Urabanski, Szymanski - Buksa.
- Olanda: Verbruggen - Dumfries, de Vrij, van Dijk, Ake - Schouten, Reijnders, Veerman - Simons, Depay, Gapko.
Minutul 90+5: Final de meci! Olanda obţine primele trei puncte graţie reuşitei lui Weghorst.
Minutul 83: GOOOL OLANDA! Intrat în urmă cu două minute pe teren, Weghorst dă lovitura!
Minutul 29: GOL OLANDA! Gapko restabileşte egalitatea!
Minutul 20: Ocazie Olanda! Szczesny are o intervenţie magistrală la reluarea lui Virgil van Dijk!
Minutul 16: GOL POLONIA! Deşi olandezii au început în forţă, polonezii au dat lovitura. Buksa deschide scorul după un corner
Minutul 1: A început meciul!
Polonia a reuşit in-extremis calificarea la EURO 2024, asta după ce a terminat pe locul 3 în grupa din care au mai făcut parte Albania, Cehia, Moldova şi Insulele Feroe, şi a fost nevoită să mai dispute două meciuri. Lewandowski&compania au trecut în semifinalele barajului pentru calificare de Estonia, scor 5-1, iar în finala s-au impus după loviturile de departajare în faţa Ţării Galilor.
De cealaltă parte, Olanda nu a avut mai probleme şi a terminat pe locul secund grupa din care au mai făcut parte Franţa, Grecia, Irlanda şi Gibraltar.
Cele două echipe fac parte din grupa D, alături de Franţa şi Austria. În ultimul duel dintre cele două combatante, naţionala Ţărilor de Jos s-a impus cu 2-0.
Partida va avea loc la Hamburg, pe „Volksaparkstadion” , iar la centru va fi arbitrul portughez Dias Soares.