Ovidiu Stângă este noul antrenor al FC Universitatea Craiova, liderul Ligii a 2-a la final de an. Obiectivul echipei patronate de către Adrian Mititelu este promovarea în prima ligă, iar bugetul alocat este de 2,5 milioane de euro.
Ovidiu Stângă (47 de ani) a semnat un contract valabil până la vară, cu drept de prelungire pe încă un sezon, cu FC U Craiova 1948.
Citește și
Anterior, fostul international a fost antrenor secund la echipa de fotbal feminin de la PSV Eindhoven.
Ovidiu Stângă a mai antrenat FC Universitatea Craiova, România U19, UTA Arad, dar şi CS U Craiova (octombrie 2013-martie 2014). Stângă a reuşit să obţină promovarea în Liga 1 cu Craiova, în sezonul 2005-2006.
“Tata a fost cel mai supărat când Ovidiu Stângă, vecinul nostru, a semnat cu CSU. Tata, acum, a trecut peste toate şi l-a adus pe Ovidiu. Considerăm că este cel mai potrivit pentru noi să promovăm, aşa cum s-a mai întâmplat cu el antrenor şi acum 15 ani. Suntem convinşi că Ovidiu Stângă e un băiat care vrea acelaşi lucru. Să arate tuturor că a greşit în 2013. Are şi el o mare ambiţie să demonstreze.
Când eram în Liga a 4-a, am plătit 600.000 de euro şi am ajuns în Liga a 3-a unde încă doi ani am investit 3 milioane de euro. Acum, avem buget de două milioane şi jumătate de euro. Vrem să promovăm! Avem 3.000 de euro cel mai mic salariu şi dăm prime de 500 şi 1000 de euro pe victorie”, a spus Adrian Mititelu Jr pentru Radio Sport 1.
Oltenii sunt neînvinşi în Liga a 2-a şi au 30 de puncte după 14 runde, cu 4 puncte peste Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi Rapid.