Update:
Marius Şumudică a oferit prima reacţie după ce a fost prezentat oficial de Yeni Malatyaspor Kulübü, formaţie de pe locul 17 retrogradabil din prima ligă turcă.
Citește și
Antrenorul român s-a declarat foarte bucuros că a revenit în ”Ţara Semilunei”, despre care a spus că oferă un campionat puternic în care antrenorii sunt respectaţi.
”Sunt foarte bucuros că am revenit în fotbalul turc. Am întâlnit nişte oameni OK. Azi-noapte am semnat contractul şi astăzi începem treaba. Sper, împreună cu staff-ul, să scot echipa din situaţia delicată în care se află şi să avem aceleaşi rezultate pe care le-am avut la Kayserispor şi Gaziantep.
Mi-am dorit foarte mult să revin în Turcia şi iată că mi-am îndeplinit visul. M-am întors într-un campionat puternic, un campionat în care te simţi antrenor şi eşti respectat”, a declarat Marius Şumudică pentru GSP.
Ştirea iniţială:
Marius Şumudică revine în Turcia! Tehnicianul român, fost antrenor al campioanei României CFR Cluj, a semnat cu formaţia Yeni Malatyaspor Kulübü din prima ligă turcă.
Înţelegerea lui Şumudică este valabilă până la finalul sezonului curent. Yeni Malatyaspor Kulübü are în campionatul Turciei cinci înfrângeri consecutive şi ocupă locul retrogradabil 17 după opt etape desfăşurate.
”Clubul nostru a ajuns la un acord cu antrenorul român Marius Şumudică până la finalul sezonului. Îi urăm bun venit lui Marius Sumudică şi echipei sale, vă dorim succes.”, se arată pe pagina de Facebook a formaţiei Yeni Malatyaspor Kulübü.
Kayserispor, Gaziantep şi Rizespor sunt echipele pe care le-a antrenat Marius Şumudică în Turcia.
Cele mai mari performanţe din cariera sa le-a avut, însă, la Astra Giurgiu, cu care a câştigat campionatul României în sezonul 2015-2016 şi Supercupa României în 2016. Tot cu Astra s-a calificat în primăvara Europa League, în sezonul 2016-2017. Giurgiuvenii au fost eliminaţi în şaisprezecimi de Genk, cu 3-2 la general.