Joyskim Dawa prezintă interes în zona Golfului!
Citește și

Dawa este legitimat de aproape trei ani la FCSB. Fundaşul central a fost cumpărat de Gigi Becali de la FC Botoşani, în iulie 2022, pentru suma de 350.000 de euro.
După ce a fost la naţionala Camerunului, Dawa s-a accidentat şi a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi a ligamentului colateral, una dintre accidentările dificile pe care un fotbalist le poate suferi.
Un reprezentant al firmei care îl impresariază pe camerunez a dezvăluit că pentru fundaş a existat interes de la un club din Emiratele Arabe Unite.
”Spunem în sport, în special în fotbal, că trebuie să fii la locul potrivit în momentul potrivit. Este exact ceea ce s-a întâmplat pentru Dawa. De asemenea, nu e deloc surprinzător că Steaua (n.r. – FCSB) face unul dintre cele mai bune sezoane din istoria clubului. Clubul şi jucătorul au progresat foarte mult şi am văzut în acest sezon meciuri la un nivel foarte înalt.
Acest lucru este foarte important şi pentru fotbalul românesc. Vorbind despre oferte, este adevărat, unele cluburi au venit cu un interes foarte puternic, am avut o propunere din Emiratele Arabe Unite, dar patronul nu a vrut să intre în subiect în această iarnă, deoarece Steaua (n.r. – FCSB) a avut meciuri importante pentru titlu şi Europa League”, a spus reprezentantul firmei de impresariat, sub protecţia anonimatului, pentru cei de la Sportpesurse.ro.
Înainte să ajungă la FCSB, Joyskim Dawa a mai jucat la US Avranches, Monaco B, Gil Vicente, Mariupol, Valmeira şi FC Botoşani. El a debutat în naţionala Camerunului în 2018, iar de atunci a bifat 9 selecţii.