Nicolae Dică este noul antrenor al celor de la Voluntari! A semnat un acord până la finalul sezonului 2025.
În cadrul prezentării oficiale, acesta a anunţat că are două obiective. Primul este salvarea de la retrogradare, apoi are unul personal: locurile 7-9.
Citește și
Tehnicianul speră să aducă o notă de pozitivism în vestiarul ilfovenilor.
”Vreau să mulţumesc celor din conducerea lui FC Voluntarai că mi-au oferit şansa de a antrena din nou în Liga 1. Voi face tot ce depinde de mine şi de staff să reuşim să ne îndeplinim obiectivele.
Cu siguranţă am venit pentru că am mare încredere în lotul pe care îl am la dispoziţie. Îi cunosc pe majoritatea, cu unii am lucrat. Eu consider că locul lui FC Voluntari nu este cel de acum. Îmi doresc mult mai mult de la jucători, vom munci în fiecare zi să fim mai buni şi vom face totul pentru a ne îndeplini obiectivele propuse
Şi eu îmi doresc să câştig orice meci. Aşa am fost crescut, aşa voi rămâne în continuare, cu orice adversar voi aborda jocul să câştigăm. În mentalitatea mea nu există să joc vreun meci la egal. Întotdeauna merg să câştig cele 3 puncte. Nu vom avea un drum uşor, dar eu cred că putem avea rezultate pozitive. Ne aşteaptă un început dificil, cu Sibiul şi cu două echipe care luptă pentru evitarea retrogradării.
Obiectivul este să rămânem în Liga 1, dar obiectivul personal e să terminăm pe locurile 7-9. Asta îmi doresc şi cred în treaba asta. Dacă nu credeam, nu le spuneam asta jucătorilor şi nici vouă. Am mare încredere în ce putem să facem.
Am analizat echipa, urmăresc jocurile din prima ligă, dar nu vreau să comentez pentru că se va interpreta că dau în antrenorul care a fost înainte. Am văzut foarte bine ce s-a întâmplat la echipă. Acum ştiu despre ce e vorba şi vom încerca să îndreptăm lucrurile. S-au făcut şi lucruri bune înainte, nu numai negative. Important e să facem cât mai puţine greşeli de acum înainte şi să avem mai multe lucruri pozitive decât negative”, a spus Dică, la prezentarea oficială.