Mirel Rădoi a oferit un moment de autoironie la conferinţa de presă premergătoare meciului dintre România şi Islanda, partidă decisivă pentru calificarea ”tricolorilor” la barajul pentru Campionatul Mondial din 2022.
Rădoi a fost pus, spre finalul evenimentului, să facă o comparaţie între cum era el ca fotbalist şi cum este ca selecţioner. Răspunsul acestuia a depăşit orice aşteptare şi i-a stârnit râsul inclusiv fostului mijlocaş defensiv: ”Acum sunt mai bătrân, mai urât şi mai sărac!”.
Citește și
Deşi a surprins pe toată lumea cu decizia de a părăsi banca naţionalei după victoria cu Armenia, scor 1-0, care a transformat România în favorită pentru calificarea la baraj, Rădoi a anunţat că o hotărâre finală va fi luată după partida cu Liechtenstein.
"Aşa cum v-am rugat, am ales ca întrebările vizavi de acest lucru să fie puse după aceste două meciuri, pentru că o decizie se va lua după aceste două meciuri.
Le mulţumesc (n.r. - jurnaliştilor) pentru întrebările pe care le-au adresat, pentru că au înţeles că nu vreau să discutăm despre această situaţie, pentru că a rămas după întâlnirea pe care am avut-o cu preşedintele şi cu directorul tehnic să luăm o decizie după aceste două meciuri.", a mai declarat Mirel Rădoi.
România – Islanda se joacă joi, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua. Duminică, ”tricolorii” vor juca în Liechtenstein, de la ora 19:00.